Întâlnire de gradul III: Napoleon Bonaparte și Românii !

            un articol de Gabriel Gib și Cornel Bîrsan

Citind recentul articol postat pe FB de către Gabriel Gib: Un român în armata lui Napoleon, mi-am adus aminte de o impresionantă faptă de arme petrecută în timpul campaniei lui Napoleon din Italia, în anul 1796!

Este vorba tot despre români!

Veţi fi surprinşi, dar, în toamna anului 1796, soldaţii români din Regimentul Grăniceresc Năsăud ar fi putut schimba cursul istoriei!

Campania franceză din Italia s-a datorat faptului că Directoratul francez ajunsese în impas finaciar şi a considerat că un conflict militar cu italienii le-ar fi adus o nouă sursă de bani!

Austriecii, afectaţi de campania militară franceză din Italia, au intervenit cu puternice forţe armate, din care făceau parte şi Regiment Grăniceresc din Năsăud (ulterior celebru).

Iată cum soarta i-a adus pe români, în acelaşi timp, de o parte şi de alta a baricadei generalului Napoleon Bonaparte.

Voi incepe cu:
Gabriel Gib

Un român în armata lui Napoleon

Cercetînd conexiunile familiei mele cu un anume Toma Posa Pascu, ţăran român din ţinutul Sibiului, am fost nevoit să urmăresc acest nume pe o perioadă lungă de timp datorită obiceiului, care se mai păstrează şi azi, ca primului născut dintr-o familie să i se dea, întotdeauna acelaşi nume, în cazul de faţă, Toma. Se ajunge astfel ca să nu se mai ştie cine era, de fapt, persoana despre care se vorbeşte într-un anume document, căci pe parcursul a câtorva zeci de ani, multe persoane de sex masculin, născute în aceeaşi zonă, să fie purtătorul aceluiaşi nume.

Deci, un Toma Posa Pascu, născut în anul 1782 în satul Porceşti, care aparţinea de scaunul Tălmaciului, dorind să se însoare, se hotărăşte să facă armata obligatorie, cu toate că putea scăpa de ea plecând pentru un timp, în sălaşurile de la munte, cum era obiceiul vremii.

Nu aşteaptă să fie luat "cu arcanul", ci se prezintă singur la comandamentul garnizoanei din Sibiu, solicitând încorporarea. Este repartizat într-un regiment comandat de prinţul Eugen von Schvartzenberg şi, pentru că vorbea atât limba germană, cât şi maghiara, avansează destul de rapid până la gradul de "stegar".
Odată cu cucerirea Austriei de către armata lui Napoleon, regimentul prinţului intră în subordinea împăratului francez, care porneşte în campania împotriva Rusiei.
Toma Posa Pascu, cu românii din subordinea sa, participă şi se evidenţiază chiar, în bătălia de la Smolensk, din august 1812, în urma căreia este avansat în grad, primind şi o decoraţie franceză.

Armata continuă înaintarea prin Rusia, unde, datorită frigului şi iernii foarte grele şi lipsei echipamentului adecvat, francezii sunt obligaţi să se retragă.

Într-o noapte extrem de geroasă, după ce rataseră drumul spre bazele din Polonia şi fuseseră înconjuraţi de către ruşi, ca să nu piară până dimineaţa, Toma Posa dă ordin oamenilor din subordinea sa să-şi împuşte caii, să le mănânce ficaţii, calzi încă, apoi să le dea maţele afară şi să intre în locul lor, protejându-se astfel, măcar pentru oarecare vreme, de ger şi de viscol.
Dimineaţa au fost luaţi, cu toţii, prizonieri de către ruşi.

Au stat în prizonierat 6 ani, până în vara anului 1818, când, din cei 17 români, s-au mai întors acasă, în satele din jurul Sibiului, doar 3.
Toma şi-a purtat cu mândrie decoraţia franceză inclusiv în postura de căpitan al slugerului Tudor Vladimirescu, în oastea căruia a intrat in primavara anului 1821, trecând munţii.

Istoria celebrei Bătălii de la Arcole am preluat-o din patru surse (cu trimiteri) și am mixat-o pentru a nu se pierde din frumusețea relatării faptelor.

Cele patru surse sunt:

* Gheorghe Eminescu - Napoleon Bonaparte;

vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Eminescu

* Dan Lucian Vaida, Claudia Septimia Peteanu, Ioan Seni - Repere istorice din cele mai vechi timpuri până la desființarea Regimentului II de Granită, Monografia Orașului Năsăud ( 1245 - 2008) vol I, <referințe: Ioan Pop, prof.Ion Lăpușneanu>

* Cristian Negrea - Românii care l-au oprit pe Napoleon, http://cristiannegrea.blogspot.ro/2010/01/romanii-care-l-au-oprit-pe-napoleon.html

* http://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_the_Bridge_of_Arcole

Cornel Bîrsan:

Bătălia de la Arcole,
imortalizată de pictorii epocii, i-a creat lui Bonaparte faima de erou.

Bătălia de la podul de la Arcole (1796), pictură de Horace Vernet 1826

La 15 - 17 noiembrie <1796>, trupele erau concentrate la Areda Veneției și Albaredo, în preajma podului de la Arcole, zonă în care casele din apropiere erau transformate în fortărețe de apărare, iar asalturile armatei franceze, comandate de generalul Augereau, erau respinse de români, cu grele pierderi pentru francezi. Sunt răniți generalii Verdier, Bon, Verne şi Lannes de către puscașii de elită ai grănicerilor, acolo unde grănicerii năsăudeni respectau comenzile: "Pușcați, pușcați, vitejilor!"; "Înainte, bravii mei!" sau: "Nu vă lăsați, feciori, o dată și bine feciori!", "Înainte, bravii mei, trageți în carne băieți, dă pe moarte, nu cruța!".

Francezii fac încercări repetate, dar zadarnice, de a cuceri podul de la Arcole, apărat de românii din Regimentul Grăniceresc de la Năsăud. Viteazul general Augereau conduce coloana de asalt, dar este respins. Înfuriat, el își copleșește soldații cu înjurături.

Avangarda lui Augereau, apropiindu-se de pod, este atacată cu focuri puternice de anfiladă pe drumul ce venea de la Ronco. Copleşită de salvele precise ale năsăudenilor, se retrage în dezordine spre grosul diviziei. Generalul Augereau, comandantul diviziei, se pune în faţa trupelor ce se retrăgeau şi le întoarce la atac, întărindu-le cu două batalioane pe care le conduce personal.

Cu steagul în mână, generalul Augereau se avântă în fruntea trupelor sale asupra companiei căpitanului Rotaru, dispusă pe capul de pod, în semicerc pe malul drept, interzicând accesul spre trecerea îngustă peste râul Alpona. O grindină de gloanţe îi seceră pe francezi, dar aceştia, însufleţiţi de generalul lor, se avântă din nou la atac. 

Erau două batalioane asupra unei companii, un raport de şase la unu. Căpitanul Rotaru, dându-şi seama de situaţie, ordonă retragerea ordonată dincolo de pod, pe malul stâng, de unde, cu restul batalionului, ar fi putut ţine sub foc concentric îngusta traversare.

De pe malul stâng, compania căpitanului Herţa le asigură retragerea cu salve continue. Compania reuşeşte să treacă dincolo, dar cu preţul unor grele jertfe, inclusiv comandantul ei, căpitanul Rotaru, cade ucis.

Aici s-au distins prin bravură stegarul Teodor Răut şi sergentul Gavrilă.
Într-un elan victorios, francezii ajung la pod, dar comandantul lor, generalul Augereau, cade rănit, cu steagul în mână. Căpitanul Herţa dirijează un foc nemilos spre francezii care ezită. Sorţii bătăliei oscilează de o parte şi alta, nedecişi.

Văzându-şi generalul rănit, francezii dau înapoi. Trupele nebiruite ale lui Augereau se retrag, lucru cu neputinţă doar cu câteva zile mai devreme.

Sosit la fața locului, însuși Napoleon a gustat din amărăciunea acestor respingeri ale armatelor franceze.

Bonaparte îşi dă seama că a sosit momentul când el însuși trebuie să-și expună viața. Cu drapelul în mâna conduce personal coloana de atac. Dar el nu-i un Augereau, care nu ştia să vorbească ostașilor. "Soldați ! - le striga el. - Nu mai sunteți voi învingătorii de la Lodi ? ".

Napoleon at the Bridge of Arcole, by Antoine-Jean Gros, (ca. 1801), Louvre, Paris

Gloanțele șuieră, obuzele se sparg lângă el, bravul general Lannes cade rănit, Muiron încearcă să-l acopere cu trupul lui pe Bonaparte și cade ciuruit de gloanțe, dar podul este cucerit şi bătălia de la Arcole câștigată....

Muiron protejându-l pe Napoleon Bonaparte

În bătaia gloanţelor, viitorul împărat nu conştientiza că era pe cale să-şi încheie cariera de strălucit general chiar înainte de a începe. Un glonţ românesc se îndrepta direct spre pieptul său, apărat doar de faldurile căzute ale drapelului cu care nu reuşise, pentru prima oară, să-şi conducă soldaţii la victorie. Un glonţ tras de un simplu soldat ardelean ar fi putu face ca una dintre cele mai strălucite personalităţi ale istoriei militare universale să fie doar o notă obscură la subsolul unui referat despre bătălia de la Arcole.

În luptele cu Alvinzi, timp de cinci zile, Bonaparte n-a scos cizmele din picioare pentru ca, după victorie, să doarmă 36 de ore.

În raportul său către Directoratul Republicii Franceze, Napoleon recunoştea forța acestui batalion <năsăudean>, fără să știe că erau grănicerii năsăudeni, conduși de generalul german, maiorul Woestenradt. I-a identificat totuși "după mămaliga ce-o purtau în traistă", spune o glumă.

Pierderile grănicerilor năsăudeni au fost foarte mari: 135 soldați morți, 635 soldați răniți, 45 soldați luați prizonieri. Dintre răniți au mai murit în căteva zile încă 260 de grăniceri, ridicând jertfa de la Arcole la 396 de oameni...

Îmi pun o întrebare: care ar fi fost cursul istoriei dacă puscașii de elită ai grănicerilor îl împușcau mortal pe Napoleon Bonaparte, în acea toamnă a anului 1796 ?

Ciudată întrebare, nu ?

Regimentul Grăniceresc din Năsăud (în prezent Muzeu)