un
articol de Gabriel Gib și Cornel Bîrsan
Citind
recentul articol postat pe FB de către Gabriel Gib: Un
român în armata lui Napoleon,
mi-am adus aminte de o impresionantă faptă de arme petrecută în
timpul campaniei lui Napoleon din Italia, în anul 1796!
Este
vorba tot despre români!
Veţi
fi surprinşi, dar, în toamna anului 1796, soldaţii români din
Regimentul Grăniceresc Năsăud ar fi putut schimba cursul istoriei!
Campania
franceză din Italia s-a datorat faptului că Directoratul francez
ajunsese în impas finaciar şi a considerat că un conflict militar
cu italienii le-ar fi adus o nouă sursă de bani!
Austriecii,
afectaţi de campania militară franceză din Italia, au intervenit
cu puternice forţe armate, din care făceau parte şi Regiment
Grăniceresc din Năsăud (ulterior celebru).
Iată
cum soarta i-a adus pe români, în acelaşi timp, de o parte şi de
alta a baricadei generalului Napoleon Bonaparte.
Voi
incepe cu:
Gabriel
Gib
Un
român în armata lui Napoleon
Cercetînd
conexiunile familiei mele cu un anume Toma Posa Pascu, ţăran român
din ţinutul Sibiului, am fost nevoit să urmăresc acest nume pe o
perioadă lungă de timp datorită obiceiului, care se mai păstrează
şi azi, ca primului născut dintr-o familie să i se dea,
întotdeauna acelaşi nume, în cazul de faţă, Toma. Se ajunge
astfel ca să nu se mai ştie cine era, de fapt, persoana despre care
se vorbeşte într-un anume document, căci pe parcursul a câtorva
zeci de ani, multe persoane de sex masculin, născute în aceeaşi
zonă, să fie purtătorul aceluiaşi nume.
Deci,
un Toma Posa Pascu, născut în anul 1782 în satul Porceşti, care
aparţinea de scaunul Tălmaciului, dorind să se însoare, se
hotărăşte să facă armata obligatorie, cu toate că putea scăpa
de ea plecând pentru un timp, în sălaşurile de la munte, cum era
obiceiul vremii.
Nu
aşteaptă să fie luat "cu arcanul", ci se prezintă
singur la comandamentul garnizoanei din Sibiu, solicitând
încorporarea. Este repartizat într-un regiment comandat de prinţul
Eugen von Schvartzenberg şi, pentru că vorbea atât limba germană,
cât şi maghiara, avansează destul de rapid până la gradul de
"stegar".
Odată cu cucerirea Austriei de către armata
lui Napoleon, regimentul prinţului intră în subordinea împăratului
francez, care porneşte în campania împotriva Rusiei.
Toma Posa
Pascu, cu românii din subordinea sa, participă şi se evidenţiază
chiar, în bătălia de la Smolensk, din august 1812, în urma căreia
este avansat în grad, primind şi o decoraţie franceză.
Armata
continuă înaintarea prin Rusia, unde, datorită frigului şi iernii
foarte grele şi lipsei echipamentului adecvat, francezii sunt
obligaţi să se retragă.
Într-o noapte extrem de geroasă, după
ce rataseră drumul spre bazele din Polonia şi fuseseră înconjuraţi
de către ruşi, ca să nu piară până dimineaţa, Toma Posa dă
ordin oamenilor din subordinea sa să-şi împuşte caii, să le
mănânce ficaţii, calzi încă, apoi să le dea maţele afară şi
să intre în locul lor, protejându-se astfel, măcar pentru
oarecare vreme, de ger şi de viscol.
Dimineaţa au fost luaţi,
cu toţii, prizonieri de către ruşi.
Au stat în prizonierat 6
ani, până în vara anului 1818, când, din cei 17 români, s-au mai
întors acasă, în satele din jurul Sibiului, doar 3.
Toma şi-a
purtat cu mândrie decoraţia franceză inclusiv în postura de
căpitan al slugerului Tudor Vladimirescu, în oastea căruia a
intrat in primavara anului 1821, trecând munţii.
Istoria
celebrei Bătălii de la Arcole am
preluat-o din patru surse (cu trimiteri) și
am mixat-o pentru a nu se pierde din frumusețea
relatării faptelor.
Cele
patru surse sunt:
*
Gheorghe Eminescu - Napoleon Bonaparte;
*
Dan Lucian Vaida, Claudia Septimia Peteanu, Ioan Seni - Repere
istorice din cele mai vechi timpuri până
la desființarea Regimentului II de
Granită, Monografia Orașului
Năsăud ( 1245 - 2008) vol I, <referințe:
Ioan Pop, prof.Ion Lăpușneanu>
Cornel
Bîrsan:
Bătălia
de la Arcole,
imortalizată
de pictorii epocii, i-a creat lui Bonaparte faima de erou.
Bătălia
de la podul de la Arcole (1796), pictură de Horace Vernet 1826
La
15 - 17 noiembrie <1796>, trupele erau concentrate la Areda
Veneției și Albaredo, în preajma podului de la Arcole, zonă în
care casele din apropiere erau transformate în fortărețe de
apărare, iar asalturile armatei franceze, comandate de generalul
Augereau, erau respinse de români, cu grele pierderi pentru
francezi. Sunt răniți generalii Verdier, Bon, Verne şi Lannes de
către puscașii
de elită ai grănicerilor,
acolo unde grănicerii năsăudeni respectau comenzile: "Pușcați,
pușcați, vitejilor!"; "Înainte, bravii mei!"
sau: "Nu
vă lăsați, feciori, o dată și bine feciori!",
"Înainte,
bravii mei, trageți în carne băieți, dă pe moarte, nu cruța!".
Francezii
fac încercări repetate, dar zadarnice, de a cuceri podul de la
Arcole, apărat de românii din Regimentul Grăniceresc de la Năsăud.
Viteazul general Augereau conduce coloana de asalt, dar este respins.
Înfuriat, el își copleșește soldații cu înjurături.
Avangarda
lui Augereau, apropiindu-se de pod, este atacată cu focuri puternice
de anfiladă pe drumul ce venea de la Ronco. Copleşită de salvele
precise ale năsăudenilor, se retrage în dezordine spre grosul
diviziei. Generalul Augereau, comandantul diviziei, se pune în faţa
trupelor ce se retrăgeau şi le întoarce la atac, întărindu-le cu
două batalioane pe care le conduce personal.
Cu
steagul în mână, generalul Augereau se avântă în fruntea
trupelor sale asupra companiei căpitanului Rotaru, dispusă pe capul
de pod, în semicerc pe malul drept, interzicând accesul spre
trecerea îngustă peste râul Alpona. O grindină de gloanţe îi
seceră pe francezi, dar aceştia, însufleţiţi de generalul lor,
se avântă din nou la atac.
Erau
două batalioane asupra unei companii, un raport de şase la unu.
Căpitanul Rotaru, dându-şi seama de situaţie, ordonă retragerea
ordonată dincolo de pod, pe malul stâng, de unde, cu restul
batalionului, ar fi putut ţine sub foc concentric îngusta
traversare.
De
pe malul stâng, compania căpitanului Herţa le asigură retragerea
cu salve continue. Compania reuşeşte să treacă dincolo, dar cu
preţul unor grele jertfe, inclusiv comandantul ei, căpitanul
Rotaru, cade ucis.
Aici
s-au distins prin bravură stegarul Teodor Răut şi sergentul
Gavrilă.
Într-un
elan victorios, francezii ajung la pod, dar comandantul lor,
generalul Augereau, cade rănit, cu steagul în mână. Căpitanul
Herţa dirijează un foc nemilos spre francezii care ezită. Sorţii
bătăliei oscilează de o parte şi alta, nedecişi.
Văzându-şi
generalul rănit, francezii dau înapoi. Trupele nebiruite ale lui
Augereau se retrag, lucru cu neputinţă doar cu câteva zile mai
devreme.
Sosit
la fața locului, însuși Napoleon a gustat din amărăciunea
acestor respingeri ale armatelor franceze.
Bonaparte
îşi dă seama că a sosit momentul când el însuși trebuie să-și
expună viața. Cu drapelul în mâna conduce personal coloana de
atac. Dar el nu-i un Augereau, care nu ştia să vorbească
ostașilor. "Soldați
! - le striga el. - Nu mai sunteți voi învingătorii de la Lodi ?
".
Napoleon
at the Bridge of Arcole, by Antoine-Jean Gros, (ca. 1801), Louvre,
Paris
Gloanțele
șuieră, obuzele se sparg lângă el, bravul general Lannes cade
rănit, Muiron încearcă să-l acopere cu trupul lui pe Bonaparte și
cade ciuruit de gloanțe, dar podul este cucerit şi bătălia de la
Arcole câștigată....
Muiron protejându-l pe Napoleon Bonaparte
În
bătaia gloanţelor, viitorul împărat nu conştientiza că era pe
cale să-şi încheie cariera de strălucit general chiar înainte de
a începe. Un glonţ românesc se îndrepta direct spre pieptul său,
apărat doar de faldurile căzute ale drapelului cu care nu reuşise,
pentru prima oară, să-şi conducă soldaţii la victorie. Un glonţ
tras de un simplu soldat ardelean ar fi putu face ca una dintre cele
mai strălucite personalităţi ale istoriei militare universale să
fie doar o notă obscură la subsolul unui referat despre bătălia
de la Arcole.
În
luptele cu Alvinzi, timp de cinci zile, Bonaparte n-a scos cizmele
din picioare pentru ca, după victorie, să doarmă 36 de ore.
În
raportul său către Directoratul Republicii Franceze, Napoleon
recunoştea forța acestui batalion <năsăudean>, fără să
știe că erau grănicerii năsăudeni, conduși de generalul german,
maiorul Woestenradt. I-a identificat totuși "după
mămaliga ce-o purtau în traistă",
spune
o glumă.
Pierderile
grănicerilor năsăudeni au fost foarte mari: 135 soldați morți,
635 soldați răniți, 45 soldați luați prizonieri. Dintre răniți
au mai murit în căteva zile încă 260 de grăniceri, ridicând
jertfa de la Arcole la 396 de oameni...
Îmi
pun o întrebare: care ar fi fost cursul istoriei dacă puscașii
de elită ai grănicerilor îl
împușcau mortal pe Napoleon Bonaparte, în acea toamnă a anului
1796 ?
Ciudată
întrebare, nu ?
Regimentul Grăniceresc din Năsăud (în prezent Muzeu)
