Cine
este adevăratul Moș Crăciun (!) .... și ce înseamnă defapt
Crăciun ?
Cred
că de multe ori ne-am întrebat ce legatură are termenul românesc
„Crăciun” cu Isus ? Și mai ales de ce nu avem un termen
apropiat de numele lui Christos, precum anglo-saxonul „ Christmas”,
ori de termenul „Nașterea Domnului” asemeni popoarele latine si
nu numai ?
Crăciunul
ca termen în limbile est - europene:
Christmas
- engleză;
Kerstmis
- olandeză:
Christmas
- islandeză;
Krishtlindje
- albaneză;
Natalis - latină;
Natale
- italiană;
Navidad
- spaniolă;
Natal
- portugheză;
Nolleg
- irlandeză;
Julen
- daneză;
Jule
- norvegiană;
Jul
- suedeză;
Noel
- franceză (după Sfântul Nicolae);
Weihnachten
- germană (Veste de Noapte);
De
unde vine termenul de „ Christmas” preluat și încetățenit de
popoarele anglo-saxone ?
Christmas
este un nume compus din Christ's și Mass, el derivând din termenul
medieval englez „Cristemasse” .
Termenul
„Crist” provine din grecul Khrīstos (Χριστός) fiind
traducerea termenului ebraic "Messiah" (cel care va veni..)
, iar „masse” din latinul Missa care înseamnă
celebrarea Euharistiei.
Euharistia
spre înțelegere:
Știm
însã cã atât prin “Euharistie”, cât si prin “Împãrtãsanie”
si “Cuminecãturã” noi înțelegem Trupul și Sângele
Mântuitorului Iisus Hristos pe care Îl primim atunci când ne
împãrtãsim sau despre Care știm cã se aflã pe Masa Sfântului
Altar, unde întotdeauna este prezent în chivot, pentru împãrtãsirea
celor care trebuie sã se împãrtãșeascã grabnic, în special
pentru bolnavi, ceilalti credinciosi fiind sfãtuiti sã se
împãrtãseascã la Sfânta Liturghie.(cf.
http://www.nistea.com/teof-euharistie.htm
)
Termenul derivat din latinul „Natalis” - naștere, a fost preluat de unele popoare est europene ca termen simbolistic al zilelor de Crăciun, „Nașterea Domnului Isus Christos” !
Francezii
vor asimila însă Crăciunul cu Sfântul Nicolae (! ), nu cu Isus
Christos, iar germanii cu o veste de noapte (Weihnachten) !
Termenul
de Moș Crăciun la popoarele est europene:
Belgia - Kerstman, Père Noël (Sf.Nicolae )
Danemarca
- Julemanden
Finlanda
- Joulupukki
Franța
- Père Noël (Sf.Nicolae)
Germania
- Weihnachtsmann (Omul din Noaptea Alba)
Irlanda
- Daidí na Nollaig
Islanda
- Jólamaður
Italia
- Babbo Natale (Moș Natale)
Marea
Britanie - Father Christmas (Părintele Christams)
Norvegia
- Julenissen
Olanda
- Kerstman
Portugalia
- Pai Natal (Moș Natale)
Spania
- Papá Noel
Suedia
- Jultomten
Țările
de Jos - Sinterklaas ( de la Sancta Klauss, Sf.Nicolae)
Ungaria
Mikulás ( Sf. Nicolae)
Întrebări
și răspunsuri !
Este
interesant faptul că în general europenii și ulterior popoarele
din America de Nord și Sud, asociaza termenul de Cristmas ori
Natalis, Sarbătorirea Nașterii lui Isus Cristos cu Sfantul Nicolae
!
Sfântul
Nicolae, proteguitorul copiilor, s-a născut în jurul anului 270 și
a fost preot și episcop în mai multe cetati bizantine din Asia
Mică. Trăind în perioada persecuțiilor creștinilor inițiate de
către Dioclețian si continuate ulterior de Galerius și Constantin
cel Mare, activitatea lui de propovăduire a creștinismului l-a dus
de multe ori în situația de a fi amenințat cu moartea și chiar
întemnițat în repetate rânduri.
„Prin
pilda vieții și a faptelor sale de milostenie, Sfântul Nicolae a
inspirat o cultură a bunătații și dărniciei în toate popoarele
creștine, mai ales acolo unde este cinstit cu multă evlavie,
prețuit și iubit.”
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-nicolae/sfantul-nicolae-simbol-al-blandetii-si-bunatatii-142950.html
)
Sfântul
Nicolae va trece la cele veșnice în anul 334, la data de 6
decembrie, data la care este sărbătorit în mod oficial în
calendarele creștine ! Trebuie amintit și nu uitat faptul că toți
copiii lumii, și uni dintre noi (!) îl așteaptă în seara de 5
decembrie !
Cum
se face atunci că majoritatea popoarelor europene îl sărbătoresc
pe Sfântul Nicolae (Santa Claus) odata cu seara de Christmas ,
Natale, în 24 decembrie ?
Atunci cine este Moș Crăciun ?
Termenul
de Crăciun în viziunea wikipedia:
-
calatio - adunare generală ((Pericle Papahagi, Vasile Pârvan,
Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu )
-
creatio - creație ( Aron și Ovid Densusianu , Al. Rosetti, Al.
Graur)
-
korochun (корочун, карачун în rusă), Kračún (în
cehă și slovacă) - sărbătoare păgâna a slavilor pentru
solstițiul de iarnă
-
în limba maghiară denumirea Crăciunului este Karácsony. Conform
Lexiconului de la Buda termenul a fost preluat pe filieră latină,
din (in)carnationem, la fel ca și românescul Crăciun.
-
termenul Crăciun este un cuvânt de origine daco-tracă legat de
sărbătorile focului cu ocazia solstițiului de iarnă ( Sorin
Paliga)
-
termenul de Craciun derivă de la albanezul kercu „bucată de
lemn”, în italiană Ceppo („Crăciun”, dar și
„creangă”/„cracă”) tot așa și în română Crăciun ar
însemna „crenguță”/„crăcuță”. Aceasta posibilitate
lingvistică este susținută și de obiceiul roman de a pune
crenguțe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia
solstițiului de iarnă și a festivităților Sol Invictus.
Concluzie:
Postările
de pe wikipedia și alte pagini, repet sunt in general incomplete sau
făcute în baza unor selecții de denaturare a realității
adevărului istoric și cultural.
In
articolul : Adevărata
Istorie a Bradului de Crăciun
!(http://kolokyntos.blogspot.ro/2013/12/adevarata-istorie-bradului-de-craciun.html
)
scriam:
„
Dacii
venerau Bradul, considerând că fiecare dintre oameni este asemeni
unui brăduț la naștere, iar la sfârșitul vieții, ca un brad
doborât de furtună !
Obiceiul
împodobirii bradului rezidă dintr-o veche tradiție a poporului
român, în care câțiva uncheși
<!> aduceau, la moartea unui semen al lor, un brad pe care îl
îmbrăcau cu hainele mortului, iar în vârf puneau căciula albă
“simbol al purității“ <vezi steaua din zilele de azi!>.”
Acești
“uncheși”
care aduceau Bradul
la Nașterea
sau Moartea
unui semen de a lor erau “moșii
cu crăcile
de brad” , sau altfel spus: MOȘ
CRĂCI-UN
!
Acești
moși,
probabil, mari preoți
ai dacilor, erau venerați
ca „ divinități
sacre de tip gerontocratic” (cf.Mircea Vulcănescu),
prezența
lor la nașterea
și
moartea individului fiind determinantă
în
structura civilizației
și
tradițiilor
geto-dacilor.
De
la acești Moși Crăciuni derivă și numele Crăciunului dat de
români Sărbatoriri Nașterii lui Isus Christos !
„Deoarece
la daci, Bradul reprezenta începutul vieții, dar și continuitatea
și moartea individului, aceștia au creat o legătură între
povestea Nașterii, Vieții și Morții, prin crucificarea lui Isus
Christos, ca o conexiune între brad - om - cruce din lemn.”
Această
sărbatoare legată de nașterea lui Christos a fost pusă în
directa conexiune și cu sărbatorirea de către daci a Solstițiului
de Iarnă la 21 decembrie, sarbatoare care marca trecerea de la anul
îmbătrânit la NAȘTEREA celui nou !
Termenul
de Crăciun va fi preluat și de popoarele aflate în vecinătatea
dacilor, sub diferite forme:
-
karacsonyi - maghiarii
-
kracun - bulgarii, cehii, slovacii
-
Kerecunj - ucrainienii carpatici
Ce
să mai spun, asemeni lui Anonymus !
Ca
și o curiozitate este și faptul că francezii au preluat de la
daci, prin filiera gotica, această tradiție a bradului, preparând
în Seara de Crăciun celebra „lor” prăjitură „Bûche de Noël
sau Buturuga de Crăciun „ (!), care este adusă de Moșii care vin
cu
„crăcile
de brad ”, „Moș Crăciun”, nu „Moș Nicolae” !
Pofta
Bună, ... și Sărbători Fericite în continuare !
pt.conf.
ing.Bîrsan
Cornel
Vă reproduc un fragment din cartea mea ”Contrarevoluția antisocialistă, antipopulară și antinațională” (ediția a II-a, 2012) privind tema articolului dv.:
RăspundețiȘtergereRăspuns: Aţi cuprins în noţiunea „sărbători de iarnă” atît pe cele reale ale poporului nostru cît şi pe cele religioase evreieşti; deci pe unele le respect căci vin din tradiţia străveche Dacică, de multe mii -sau zeci de mii- de ani, iar altele nu sînt ale noastre, fiind lipite cu mîzgă de lumina noastră în ultima vreme (una-două sute de ani).
Un moment tradiţional Dacic, Crăciunul, a fost îmbăloşat de religiile evreieşti în cel mai stupid mod scabros, transformîndu-l în prăvălie specifică sistemului evreiesc. Această sărbătoare (Dacică) nu are nimic comun cu aşa-zisa naştere a Spîrcului; ea desemnează trecerea la anotimpul de iarnă, specific Daciei, la solstiţiul de iarnă, caracterizat prin sporirea gerului, motiv pentru care strămoşii aveau mare grijă pentru păstrarea focului, a jarului în vatră, pe timpul nopţii, exact aşa cum facem încă în prezent (aspect revenit după decembrie 73/1989 de cînd a dispărut practic „gazul” lampant de pe piaţă).
Această păstrare a focului se asigură (şi astăzi) și acasă, și la hodăiță, și la pălan lîngă tîrlă, și la stînă, și la areapă, punînd în vatră o bucată de lemn cîlţoasă, rezistentă, mai groasă, care se găseşte în cracii copacului (un crac, doi craci); de aici avem craciu-n foc, crăcină („Ia tu crăcina aia s-o punem pă foc la noapte !”) exprimare pe care nu au putut s-o preia străinii (căci ei nu pot rosti ci, în afară de Daci şi vecinii tradiţionali, slavii) adăugînd sărbătorii noastre aiurelile evreieşti.
Crac, craci este cu o familie bogată la noi, în Limba Dacă: substantivul care numeşte atît cracii unui copac precum şi cracul, cracii cioarecilor (şi pantalonilor), cracul, cracii unei văi, unui deal, unui munte sau –de ce nu ?- ai unui om. Fiecare crac are cracă şi la plural crăci. Familie productivă, ea are alte cuvinte noi, formate prin mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului: crăcană-crăcăni, crăcan-crăcane, Crăcănel, Crăcilă, crăcină, verbe a crăci, a crăcăna, adjective participiale crăcit, crăcănat şi substantive noi din aceste adjective: crăcitul, crăcănatul, inclusiv ca substantive proprii (porecle) etc.
Techirghiol, 11 mai 2014. Prof. Gheorghe Ungureanu
(Continuare):Nici evreii şi nici romanii nu au aceste cuvinte şi nu le pot avea (romanii pentru că nici nu mai sînt) deoarece ei nu au avut şi nu au nici motivarea materială a fenomenului,
RăspundețiȘtergereÎn jurul focului, în timpul iernii Dacice, în răgazul oferit de încheierea muncilor de toamnă, cu recoltatul şi înmagazinarea produselor, strămoşii –la fel ca ţăranii de acum- practică muncile de iarnă (prelucrarea cînepii, inului, lînii) şi, desigur, petrec, astfel născîndu-se jocurile specifice: capra, ursul, plugușorul, păpuşile, Moş Gerilă, cu şezătorile şi clăcile specifice poporului nostru. Toate au fost îmbîcsite de comerţul cu sfinţii, zeii şi parazeii evreieşti, care nu au nimic comun cu ceea ce este al nostru, dar ele au fost impuse, mai ales în ultimele două-trei secole, prin înrobirea spirituală, psihică şi intelectuală, ba chiar şi morală a cărturarilor adăpaţi la străine izvoare otrăvite, ei fiind predispuşi oricînd şi oricum la trădare şi ne-credinţă, deoarece erau, întotdeauna, fii ai bogătaşilor care, nu de puţine ori, aveau în vene şi –sau mai ales-… sînge străin !
În pragul Anului Nou are loc urarea cea mare – plugul sau pluguşorul, specific iarăşi Poporului Dac (nu cred că se ară prin nisipurile evreieşti), iar la 1 ianuarie („gerar” sau „undrea”, actualele numiri ale lunilor sînt împrumuturi, dar noi aveam nume proprii), cînd se începe anul, intră în funcţie crenguţa de măr înflorit, devenită sorcovă, pentru a ura sănătate, înflorire, viaţă lungă… Ce să caute la noi „iordanul” cîtă vreme avem Dunăre, şi Olt, și Mureș, şi Argeş, Crișuri, Nistru şi Tisă, toate de la izvoare pînă la vărsare ?!?
Numai tîmpitizarea iudeo-romană, esenţialmen-te înrobitoare şi comercială, impusă prin telectualii ciumaţi a determinat murdărirea parţială a luminii noastre ancestrale, dar aceasta nu va dura mult; poporul nostru are drum lung înainte, fără sfîrşit şi-şi va scutura zgura aceasta de rîie…